Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ZONA METROPOLITANĂ BOTOȘANI organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de economist cu atribuții de director economic, pe perioadă nedeterminată, în cadrul aparatului tehnic al Zonei Metropolitane.

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 286 din 23 martie 2011 cu modificările și completările ulterioare, să îndeplinească condițiile de studii și celelalte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, să nu fi fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul, și anume: de fals ori a unor fapte de corupție.

Concursul se va organiza conform următorului calendar: 10 februarie 2017, ora 12,00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor; 14 februarie 2017 ora 10:00 - data desfășurării probei scrise; 15 februarie ora 12:00- probă interviu.

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

-          cererea de înscriere la concurs;

-         copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

-     copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;

-         documente care atestă vechimea în muncă, în specialitatea studiilor, în copie;

-         cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

-       adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

-         curriculum vitae.

La depunerea dosarului, candidatul va avea asupra sa și documentele în original, în vederea verificării conformității copiilor.

Relații suplimentare se obțin la sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoșani din municipiul Botoșani, str. Poștei nr. 9, telefon 0787 808069.

Galerie foto 

Ultimele știri

A apărut "GHIDUL ...

A apărut "GHIDUL TURISTIC AL ZONEI METROPOLITANE ...

Comunicat achizitie ...

  În data de 25.01.2018 a fost publicat pe ...

Comunicat de presa

  Referitor la Proiectul de hotărâre privind ...

Un nou workshop ...

      O amplă delegație ucraineană s-a aflat din ...

Sondaj privind ...

        În ședința publică din 28.09.2017, ...

Newsletter

Scroll to top