Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoșani a semnat contractul de Lucrări de construcție pentru obiectivul de investiții „Varianta de Ocolire Botoșani – etapa 1”

Marți, 21 iulie 2026, a fost semnat contractul având ca obiect „Lucrări de construcție pentru obiectivul de investiții „ȘOSEAUA DE CENTURĂ A MUNICIPIULUI BOTOȘANI PRIN CURTEȘTI” (Varianta de Ocolire Botoșani – etapa 1), cu ofertantul declarat câștigător, respectiv ASOCIEREA S.C. BIG CONF SRL-S.C. CONSTRUCT COM SRL- S.C. STRACO HOLDING SRL.

Valoarea contractului: 241.420.051,61 lei fără TVA

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată conform factorului de evaluare este de 84 luni.

Obiectivul general al proiectului, ca parte din TEN-T CORE, este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport , lucru care facilitează diminuarea decalajelor economice dintre tarile  UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieței interne cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă asigurarea unei capacități de circulație  și condiții corespunzătoare de circulație în proximitatea  rețelei rutiere TEN – T CORE, cu efecte negative minime la nivelul mediului și ale ocupării de terenuri.

Totodată , îmbunătățirea accesibilității și a mobilității populației, a bunurilor și serviciilor, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile, necesită construirea de noi căi de comunicație în județul Botoșani aflat în proximitatea TEN-T.

Traseul proiectat al viitoare variante de ocolire a municipiului Botoșani se compune din trei sectoare, după cum urmează:

  • Sectorul 1 cuprins între intersecția cu DN 29 (început proiect) și intersecția cu DJ 207N – traseu drum nou;
  • Sectorul 2 cuprins între intersecția cu DJ 207N și intersecția cu DJ 208C – traseu drum nou;
  • Sectorul 3 aflat pe DJ 208C , inclusiv sensul giratoriu format de intersecția între DJ 208C, Șoseaua Iașului și DN 28B – traseu de drum existent care presupune modernizarea DJ 208C;

Lungimea traseului este de  10,092 km.

Obiectivul de investiții va fi finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile – Programul Transport 2021-2027

Lucrările aferente:

INTERSECȚII LA NIVEL CU ALTE CĂI DE COMUNICAȚIE CLASIFICATE

  • Intersecția 1 aflată la km 0+000 al VO Botoșani (începutul proiectului), aceasta fiind amenajată sub forma unui sens giratoriu nou cu 3 brațe între VO Bt si DN 29 , cu o bandă directă pentru viraj la dreapta pe relația Suceava – VO Botoșani . VO Bt intersectează DN 29 la km 34+125, partea dreaptă;
  • Intersecția 2 aflată la km 6+478 al VO Botoșani, aceasta fiind amenajată sub forma unui sens giratoriu nou cu 4 brațe intre VO Bt si DJ 207N. VO Bt intersectează DJ 207N, atât pe partea stângă cât și pe partea dreaptă;
  • Intersecția 3 aflată la km 9+131 al VO Botoșani, aceasta fiind amenajată sub forma unui sens giratoriu nou cu 3 brațe între VO Bt si DJ 208C, cu bandă directă pentru viraj la dreapta pe relația DN28B – DN29. VO Bt intersectează DJ 208C, atât pe partea stângă cât și pe partea dreaptă;
  • Intersecția 4 aflată la km 10+092 al VO Botoșani (sfârșitul proiectului), aceasta fiind amenajată sub forma unui sens giratoriu cu 3 brațe, cu bretea directă pentru viraj la dreapta pe relația VO Bt – DN28B și cu bretea directă pentru viraj la dreapta pe relația Calea Iașului – VO Bt. Totodată sensul giratoriu pe relația Iași – Botoșani a fost amenajat cu bandă directă .

LUCRĂRI PODURI, PASAJE

Pasaj km 0+992

La începutul variantei de ocolire a municipiului  Botoșani este prevăzut un pasaj la km 0+992 ce asigură traversarea drumului de acces la cimitir și a drumului de legătură între 2 DC-uri. Înălțimea de liberă trecere pentru drumurile locale este 5,50m. Lungimea totală a pasajului, inclusiv zidurile întoarse ale culeelor va fi de 229,00 m.