Luciul de apă se află la 9 kilometri de municipiul Botoşani, vizavi de Popasul Cucorăni, în comuna Mihai Eminescu. La doar 300 de metri de drumul naţional 29 B Botoşani – Dorohoi, iazul de pescuit sportiv Loeşti este aşezat în „natala vălicioară” a marelui poet Mihai Eminescu. El numea această oază de linişte „Paradisul natal”, căruia nu îi lipsea niciunul din elementele naturii, pe care „Luceafărul” le evoca în poeziile sale. În acest paradis, copilului Eminescu au început să i se dezvăluie tainele naturii şi tot aici a avut revelaţia iubirii – însoţită, toată viaţa, de nelinişti.
Puţini dintre cei fascinaţi de tot ce înseamnă „Eminescu” ştiu de existenţa acestui „pârâu de argint”
– Iazul Loeşti, format pe pârâul Dresleuca, ce-şi are izvorul la marginea de Apus a Cucorănilor şi care îşi prelinge apele spre Valea Ipoteştilor.
„Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;
Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice şoptiri.”
(„Din străinătate”, Mihai Eminescu)
Iazul se întinde pe o suprafaţă de 12 hectare, vreme îndelungată fiind un teritoriu unde se adăpau animalele. Începând cu 1962, stufărişul care acoperea aproape întreaga suprafaţă a iazului a fost îndepărtat, realizându-se astfel un luciu de apă în care se reflectă – uimitor de albastru – lumina zilei şi a văzduhului.
Aşezat în partea de sud-est a Iazului Loeşti, la 1,5 kilometri distanţă, satul Ipoteşti – pe vremuri leagăn al copilăriei „Luceafărului” – adăposteşte astăzi distinse construcţii reunite în cadrul Memorialului Ipoteşti, unde se pot vizita Casa părintească, Biserica de familie și Biserica nouă, Muzeul Mihai Eminescu, Biblioteca națională de poezie și Casa Papadopol.
Documentele vremii atestă faptul că Eminescu venea foarte des la iazul Loeşti, unde şi întârzia, recreându-şi momentele de reverie în scrieri “la persoana a treia”: “El vedea zâne albe cu părul de aur roş”. Poetul venea la iaz şi pentru scăldat, însoţit de fratele sau Matei.
Iazul Loeşti îl mai atrăgea pe Eminescu şi prin bogatul său vânat de raţe sălbatice. Într-o scrisoare din aprilie 1909 adresată de fratele său Matei lui Corneliu Botez, acesta mărturisea: Când venea vara în vacanţă de la Wienna, mergeam amândoi la vânătoare de raţe la un iaz de pe moşia Cucoreni (…), el cu puşca adusă lui Iuraşca de Jeltuhin, şi pe care o luase tata la moartea lui Iuraşca şi o transformase la un armurier din Iaşi din cu cremene în cu capse, şi eu cu una mai mică, pe care o avea tata de la Balş”.
În anul 1857, Moşia Ipoteşti avea ca proprietari pe căminarul Gheorghe Eminovici (2/5), N. Isăcescu (1/5), Anastasie Başotă, care cumpărase de la maiorul E. Manu moşiile Cucorăni, Loeşti şi a cincea parte din Moşia Ipoteşti cu 18300 galbeni. Acest lucru dovedeşte faptul că familia căminarului Eminovici a avut în proprietate Iazul Loeşti până când, strâmtorat de datorii şi obligaţii, Gheorghe Eminovici vinde moşia sa în suprafaţă de 288 fălci moldoveneşti cu 8200 de galbeni negustorului Cristea Marinovici în anul 1878.
Revenind în mileniul III, dacă v-am trezit interesul pentru iazul de poveste, vă mai spunem că puteţi ajunge la el din drumul naţional DN 29 B Botoşani – Dorohoi – după ce parcurgeţi în jur de 300 de metri de drum pietruit. La iaz se mai poate ajunge pe un drum sătesc asfaltat. La intrarea în Ipoteşti (dinspre Botoşani), primul drum la dreapta vă duce direct la iaz, până unde nu aveţi mai mult de un kilometru.