O amplă delegație ucraineană s-a aflat din nou la Botoșani în zilele de 8 și 9 decembrie 2017 pentru o doua sesiune intensivă de scriere de proiecte în cadrul workshop-ului „Cooperarea transfrontalieră – o soluție eficientă”. Organizatori au fost Zona Metropolitană Botoșani și Compania ”Darimar” Bistrița, ultima specializată în asistență și consulting proiecte cu finanțare europeană. Prezent la workshop, directorul executiv al Zonei Metropolitane, Florin Egner, a declarat: “Este a doua parte a proiectului. E vorba de o sesiune practică în care, împreună cu doi consultanți, am abordat două teme – prima dintre ele este Metode și tehnici în zona economică de scriere a unui proiect, iar în a doua parte, Matricea cadrului logic. Sunt cele două elemente de bază în scrierea unui proiect în condițiile în care așteptăm primul apel în acest proiect operațional comun.”
Workshop-ul a oferit participanților o abordare practică a programului Operațional Comun România-Ucraina, în prezentarea lui Gheorghe Ciobanu, trainer și co-organizator al atelierului. Partenerii din Ucraina au fost familiarizați cu tehnicile și metodele de scriere a cererilor de finanțare, la Botoșani fiind prezenți pe parcursul celor două zile, reprezentanți din Primăria Cernăuți, Primăria Voloca, Primăria orașului Noua Suliță, reprezentanți ai Consiliului raional Hliboca, directori de școli, manageri de muzee, Școala Populară de artă și civilizație românească, Centrul bucovinean de artă, Societatea Culturală Mihai Eminescu și oameni de presă. Iurie Levcic, directorul Școlii Populare de artă și civilizație românească din Cernăuți, a fost din nou la Botoșani pentru acest al doilea modul de curs în organizarea Zonei Metropolitane Botoșani, împrejurare în care a declarat: “A fost o idee extraordinară. În primul rând benefică și foarte utilă, pentru că marea majoritate din oamenii veniți la curs sunt începători în scrierea de proiecte. Nu au avut nicio tangență cu finanțările europene și pe lângă ghidul aplicantului în programul 2014- 2020 România- Ucraina, la Botoșani s-a făcut și un ex-curs în programele europene anterioare, ceea ce le-a îmbogățit cursanților cunoștințele, asta în primul rând, în al doilea rând au avut posibilitatea să facă o comparație și, în al treilea rând, au învățat din greșelile altora. Cursul așa a fost construit și a fost o idee extraordinară.”
La finalul atelierului de lucru, toți participanții au primit certificate din partea organizatorilor, fapt care le atestă parcurgerea celor două module din cadrul workshop-ului „Cooperarea transfrontalieră – o soluție eficientă”. La finalul cursurilor, Gheorghe Ciobanu, coordonatorul programului, a fost extrem de pragmatic în formularea concluziilor: ”Am muncit cu multă plăcere tocmai pentru că am dorit să oferim din experiența noastră celor din Ucraina, în special celor de etnie română care nu au altă soluție de a accesa aceste mijloace și tehnici de scriere a proiectelor. Sincer, ei în Ucraina nu sunt chemați la cursuri, la forumuri și nu au sursele de informare pe care le avem noi.”
Dovadă a faptului că partea ucraineană a apreciat organizarea de la Botoșani, s-a cerut reprezentanților Zonei Metropolitane un nou modul de pregătire în scrierea proiectelor europene. Al treilea. Și asta … cât mai curând posibil.