Recent, la sediul Zonei Metropolitane Botoșani a avut loc o întâlnire între reprezentanții furnizorului de energie electrică pentru localitățile din interiorul Zonei Metropolitane Botoșani, Enel Energie Muntenia și reprezentanții ADI Zona Metropolitană. Din partea furnizorului de electricitate, au fost prezenți Cătălin Cîrstea, manager departament furnizare Enel și Laurențiu Brumaru, din departamentul Inovații și Soluții noi pentru Eficiență Energetică. Și, s-au pus pe tapet mai multe probleme și soluții privind eficiența energetică și investițiile în iluminat public, în toate localitățile Zonei Metropolitane.
Reprezentanții Primăriei Botoșani s-au arătat interesați de noi soluții de eficientizare după modelul investiției din Strada Primăveriiîn ceea ce privește iluminatul public. În fapt, potrivit Primăriei Botoșani, există un interes real la nivelul municipiului pentru reabilitarea sistemului de iluminat public, pentru a crește eficiența energetică. Cu atât mai mult cu cât, în acest moment sunt în curs de finalizare procedurile de delimitare a proprietății între E.ON și Primăria Botoșani la infrastructura de iluminat public. Cât privește primăriile din mediul rural, la Primăria Mihai Eminescu, de exemplu, se dorește ca iluminatul public să acopere și drumurile sătești. În cazul unui operator unic în cazul mai multor entități administrative se apreciază că s-ar putea face economii importante.
În acest moment, serviciul de iluminat la nivelul Zonei Metropolitane beneficiază de un cost favorabil la achiziția de energie electrică împreună, pe bursă, prețul de achiziție fiind bun în condițiile creșterii prețurilor la nivel național. Și se dorește inclusiv delegarea gestiunii iluminatului public la un operator unic pentru întreaga Zonă Metropolitană. Proiectul de eficiență energetică depus de ADI Zona Metropolitană Botoșani pe programul Orizont 2020, în valoare de 2 milioane de euro, își propune tocmai atragerea de fonduri pentru investiții noi în iluminat public, în locații unde se construiesc case, dar și pe drumurile sătești și cele comunale. Și se discută tot mai mult la nivelul localităților din cadrul ZMBT despre contractarea diferențiată a energiei consumate pe timp de zi și separat, pe timp de noapte.
Discuțiile cu reprezentanții Enel Energie Muntenia vor continua în prima decadă a lunii octombrie a acestui an.