S-au finalizat lucrarile la Centrul Integrat de management al deseurilor de la Stauceni! Vezi cum arata – GALERIE FOTO, VIDEO
Centrul Integrat de Management al Deșeurilor din Stăuceni, unde a fost construit si noul depozit ecologic, a fost inaugurat, marti, in prezenta mai multor consilieri judeteni, a presedintelelui Consiliului Judetean Botosani, Florin Turcanu, a celor vicepresedinti CJ, Paul Paval si Gheorghe Sorescu, a prefectului Costica Macaleti si a primarului din Stauceni, Cozmin Epuras.
De asemenea au fost prezenti si seful de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, Eugen Mateciuc, dar si Răzvan Rotaru, comisarul sef al Garzii de Mediu si directorul EcoSal, Cristian Lazarovici.
Centrul Integrat de Management al Deseurilor a fost construit in cadrul proiectului „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Botoşani”, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial “Mediu (POS Mediu) – Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 1 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”, proiect care se derulează pe o perioadă de 57 de luni cu finalizare la data de 21.08.2015, în valoare totală de 143.068.697 lei fără TVA.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a deşeurilor cu reducerea impactului asupra mediului în Judeţul Botoşani, prin îmbunătăţirea serviciului de gestionare a deşeurilor şi reducerea numărului de depozite neconforme existente, în conformitate cu practicile şi politicile Uniunii Europene.
Contractul de lucrări în cauză presupune construirea Centrului Integrat de Management al Deșeurilor (CIMD) în Stăuceni din cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor din județul Botoșani” , având valoarea de 47.501.044,31 lei fără TVA.
Contractorul lucrărilor este S.C. Hidroconstrucția S.A., partener asociat cu S.C. Electro – Alfa Internațional S.R.L. și S.C. Argif Proiect S.R.L. Perioada de derulare a contractului a fost de 23 luni, cu finalizare la data de 24.09.2013. Sursa: http://www.stiri.botosani.ro